15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale
Poetul național Mihai Eminescu este omagiat la cei 174 de ani de la naștere.
Evenimentul face parte din suita de acțiuni organizate astăzi în instituție. Fiecare elev a sesizat importanța evenimentului chiar de la intrarea în școală. Holul instituției a fost inundat de gama de ”culori ce rimează”, desenele realizate de elevi prin prisma poeziei eminesciene. La lecțiile de limbă română și în pauze, în biblioteca școlară s-au prezentat proiecte, recitaluri de poezie, s-au interpretat cântece pe versurile poetului. Prin opera sa, Eminescu ne susține titanic, ca un reper absolut în marea agitație a prezentului.













































